BINE AI VENIT!
Bună, eu sunt Paula Dragne și sunt Arhitect de interior. Am absolvit Universitatea de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu, secția arhitectură de interior, București.
Pentru mine, acasă este spațiul de la care pornesc marile idei, pânza perfectă pe care putem creiona personalitatea și așteptările tale.
Interesul meu pentru amenajările interioare s-a manifestat încă din copilărie. Am descoperit că o casă devine un cămin prin oameni și estetica interioarelor. Inspirația vine din orice detaliu din jurul meu, așa că, în timpul liber îmi transpun ideile în pictură.
Îmi place să cunosc poveștile din spatele fiecărui proiect și să comunic deschis cu fiecare persoană care îmi cere ajutorul.
Colaborarea cu Paula a fost atât de ușoară și plină de frumos! Am pornit cu gândul de a amenaja o singură cameră cu ajutorul ei și am ajuns să realizăm alături de Paula întregul apartament. Iar rezultatul a fost mult peste așteptări: pe lângă planul estetic, Paula a fost foarte preocupată de a asigura și funcționalitate maximă, s-a asigurat ca totul este practic și ne-a oferit și multe sfaturi foarte valoroase. A fost prima dată când am apelat la un designer de interior, puțin sceptici la început, însă Paula ne-a depășit așteptările și ne-a câștigat instant încrederea. O recomandăm cu multă căldură și, cu siguranță, dacă vom mai avea nevoie de sfaturi suplimentare sau alte amenajări în viitor, vom apela cu siguranță la serviciile ei! Mulțumim!
Simona P.
O experienta minunata alaturi de Paula. A fost alaturi de noi la fiecare pas si fiecare decizie. Este foarte talentata si orientata spre a oferi solutii practice. Recomand oricui amenajarea alaturi de un designer. Rezultatele vor fi conform asteptarilor si in concordanta cu personalitatea ta.
Camelia M.
Paula este un designer extrem de talentat si creativ, cu care ne-a fost extrem de usor sa cream o relatie. Pe parcursul lunilor in care am colaborat la noua noastra casa, am simtit-o realmente ca un partener care ne-a insotit la fiecare pas, pentru a lua cele mai bune decizii in materie de design.
Mihaela C.
Calda si rabdatoare, Paula a fost persoana care mi-a luat in calcul toate ideile, le-a adaugat elemente de design deosebite si mi-a oferit solutii practice, iar rezultatul final a fost exact cum am visat.
Andra C.
Profesionalism, dăruire, pasiune, implicare, dragoste pentru frumos. Într-un cuvânt, Paula Pîrvulescu. Recomand fără ezitare!
Manuela D.